FB TW IG

#thelma_winery

Image Alt

Povestea nostră

.. Dar nu îl voi contrazice, de această dată, pe cel mai mare și cel mai renumit oenolog al Ardealului. M-am așezat la masă, alăturându-mă societății de joi, când mi-a sunat telefonul. La capătul firului nu era altul decât tata, care-mi comunica pe un ton mai trist, dar plin de speranță, că a fost anunțat despre noua situație în procesul de retrocedare a terenurilor. În anii 50, mai multe proprietăți ale familiei au fost confiscate și naționalizate. O fi prea mult bine, se gândeau cei de la putere de atunci! Au luat terenuri, păduri, case, cai, totul!

Nenea Gyuri ședea lângă mine și m-a întrebat:

‒ De ce e preocupat taică-tău mai nou? Ar trebui să mă văd și eu cu el, dar este imposibil, e atât de ocupat.

‒ Da, știu, are de lucru destul. Chiar acum mi-a spus că procesul cu viile încă nu s-a încheiat definitiv, că s-a introdus o contestație în dosar, dar avem șansa, după mulți ani prin tribunale, să ne primim înapoi terenurile – i-am răspuns eu.

Nenea Gyuri încerca să mă liniștească, cu vocea lui caldă, domoală:

‒ Nu-i nimic, totul este spre bine și vei vedea că va veni vremea când tu vei fi proprietarul uneia dintre cele mai frumoase vii din centrul Ardealului și acolo vor reveni la viață Hercules, Nausicaa și vinul regilor, Pinot Noir-ul, locul de unde Rieslingul de Rin va purta cu el în lumea largă mireasma de viorele a Johannisbergului de Transilvania.

‒ Dar nene Gyuri, de unde scoți toate astea, că eu care n-am nici habar despre vinuri, eu mă voi îndeletnici cu așa ceva? – îi puneam eu întrebarea. La care mi-a răspuns astfel:

‒ Fii atent la mine, îngăduie-mi să creez eu vinul, aici, în pivniță, din recolta de acum, iar tu vei veni și mă vei ajuta.

Nu m-am împotrivit și i-am spus:

‒ Bine, mai vedem.

După acest dialog scurt am continuat cu alte subiecte și am petrecut o după-amiază plăcută în casa bunicilor.

Prima recoltă pe terenul mic de la Ciumbrud și primul meu vin

 A venit toamna, iar la mijlocul lui septembrie îmi sună telefonul. Era nenea Gyuri.

‒ Săru’ mâna nenea Gyuri, mulțumesc de apel, cu ce ocazie? ‒ îl salutam eu, uitând de discuția noastră din august.

‒ Te sun că săptămâna viitoare ar fi timpul pentru recoltă. Ar trebui să culegem Traminiul Aromat și mai e acolo și niște Nausicaa deja coaptă – îmi înșiruia ce este de făcut.

‒ Unde, nene Gyuri, că procesul cu viile nu s-a încheiat, și nici nu știu unde este terenul acela, și nici unde sunt celelalte vii – îi explicam nedumerit.

‒ Nu acolo. Am eu un prieten – continuă el, referindu-se la Dénes Gáspár ‒ care ne dă via numai să o culegem și să facem vinuri. Nu e mult, dar e de ajuns și mai e și via Școlii Agricole de la Ciumbrud, în locul pepinierei. De acolo culegem Hercules, Amurg și ce mai este.

Îmi ziceam eu în gând că tare lungă e lista asta și oare cât timp ne ia să terminăm cu toate. N-am vrut să pierd prea multe zile. La ce-mi trebuie mie vinul și toate astea? Dar nici nu voiam să-l contrazic, așa că i-am răspuns astfel:

‒ În regulă, le culegem și vedem unde și în ce le depozităm.

Știam că bunicul avea butoaie, vană pentru cules și câteva baloane de sticlă în care își ținuse și își preparase, ani de-a rândul, vinuri, printre care și minunatul Pinot Gris.

Am început culesul viei, cu Crama amenajată, cu cele câteva butoaie reparate, cu presa de mână și cu alte unelte viticole pregătite. Am avut și ajutoare, dar cine era mai zâmbitor și mai fericit în acele zile decât nenea Gyuri. Ne îndrumase pas cu pas în recoltare, căci pentru noi toate sarcinile erau o noutate. Nu pot uita culesul bob cu bob, scurgerea soiului Hercules prin coajă, procesul de termovinificare făcut atunci în vase improvizate sau prima presă. Eu, „marele oenolog”, credeam că asta a fost toată afacerea și mergem mai departe, ne întoarcem la ale noastre treburi zilnice, la lucru, iar vinul se va face odată și odată, de la sine.

N-a trecut multă vreme că iar îmi sună telefonul. Nenea Gyuri mă chema, să vin, că vinurile au început să fermenteze și în câteva zile trebuie stopată fermentarea și trebuie trasă vinul de pe drojdie. Ei bine, îmi ziceam eu, oare ce o mai fi și asta? Nu se face vinul doar așa, de la sine? Oare ce mai e de făcut? Dar din moment ce am promis, m-am dus, să dau de capăt lucrurilor.

Am sosit la Aiud. Precum își așteaptă profesorul elevul la curs, așa mă aștepta nenea Gyuri, în bucătăria încălzită, cu două cutii mari și o carte, scrisă de el în anii 60. M-am așezat, iar el, lângă nelipsita cafea, a început să îmi povestească extrem de liniștit, cu vorbe calde, despre vin. Căci știa, credea, simțea că eu reprezentam acea șansă pe care a așteptat-o ani de-a lungul: predarea secretelor producerii vinului. Devenisem pentru el sursa speranței, oportunitatea unor noi succese, a fericirii că poate crea, din nou, în minunata lume a vinurilor. La acea vreme, încă nu știam că aceasta a fost prima lecție, începutul adevăratei educații în domeniu.

De atunci, am început să mă ocup altfel de vinuri, înțelegeam în alt mod secretele și artificiile viticulturii. Pășisem într-o altă lume, care mi-a adus în viață atâta înțelepciune, credință, frumusețe, căldură, dar și mântuire.

În același an, 2008, de Crăciun, o mare parte din producție era gata. Traminerul Aromat, Amurgul, Nausicaa, Muscatul, Rieslingul Italian își așteptau degustătorii. Hercules încă era în facere. Abia în jurul lunii aprilie a fost gata. Până atunci însă, nenea Gyuri m-a surprins de sărbători:

‒ Attila, dacă voi aduce cu vinurile acestea medalii Pivniței Takács – era prima dată cânt auzeam acest nou nume –,  măcar un aur cu Hercules și cu Nausicaa, îmi promiți că la anul vei investi în pivniță, în butoaie, aparate și tot ce trebuie pentru o mică cramă?

‒ Ce medalii, ce înseamnă concurs de vinuri? Există așa ceva? Desigur, atunci vom investi…

‒ Da, există mai multe competiții de vinuri. Concursul Podgoriile Ardealului, concursul de vinuri din Bazinul Carpatic organizat de Academia de Vinuri din Ungaria și alte competiții.

De atunci, am început să parcurg tot mai des drumuri până la pivniță, lucram, învățam în permanenta companie a lui nenea Gyuri.

În aprilie ne-am apucat să facem vinurile Pivniței Takács pentru prima participare la un concurs. N-am avut etichete, nici logo, nu am avut nimic, doar niște etichete albe, simple, pentru borcanele cu gem ale bunicii pe care le-am folosit drept etichete de vin. Am editat la calculator etichetele, le-am printat și le-am lipit cu mare mândrie pe butelii. Și iată că astfel s-a și născut primul vin îmbuteliat și competitiv al Pivniței Takács.

La mijlocul lunii mai, m-a sunat tata și m-a rugat să mă duc la Cluj pentru că are ceva important să-mi arate și să-mi spună. Am ajuns la biroul lui, unde era o forfotă imensă. Am așteptat vreo 30 de minute până când, în sfârșit, secretara, Ildikó mi-a făcut semn că pot intra. Tata avea pe birou trei diplome, aranjate frumos, iar ceea ce a dorit să-mi spună suna așa:

‒ Ei bine, cum va fi de acum încolo? Căci i-ai promis lui nenea Gyuri ceva și ar trebui să te ții de cuvânt…

Erau, într-adevăr, trei medalii promise: aur pentru Nausikaa, respectiv pentru Hercule, argint pentru Traminerul Aromat.

Pot declara, fără doar și poate, că atunci s-a născut o nouă eră, în care au început formarea și transformarea mea. De-a lungul timpului, am devenit ceea ce sunt și ceea ce suntem, ca și cramă, podgorie și acest întreg, ce ne înconjoară.

Finalul așteptării ce părea fără margini

După lungi procese, întinse pe mai bine de șapte ani, prin judecătorii și tribunale, cu instituțiile de stat și cu binevoitorii noștri, am primit, în cele din urmă, sentința finală. În 2011, autoritățile române au stabilit că mai multe proprietăți din județul Alba se restituie familiei noastre. Astfel a fost trasată și soarta viilor din Ciumbrud și Sâncrai ale familiei Takács.

Eram foarte fericiți și totodată conștienți că urmează o altă perioadă grea pentru familie, deoarece aceste vii situate într-o zonă atât de minunată, în inima Ardealului, nu pot fi lăsate de izbeliște. Știam că avem obligația de a le readuce la viață. Chemarea noastră este de a transmite mai departe în lumea largă această tradiție și aceste valori moștenite.

Adierea schimbării: Relația maestru-ucenic și cum a devenit maestrul „bunic” și ucenicul „nepot”

Abia după toți acești ani și pași pe care i-am parcurs am început să pricep de ce spunea nenea Gyuri, în vara lui 2008, că ,,iată, a sosit viitorul oenolog al familiei”.

Cursurile maestrului mă captivau din ce în ce mai mult, deslușeam pas cu pas secretele oenologiei. Desigur, făceam și multe greșeli, dar știam că atenția și cumpătarea lui nenea Gyuri, cuvintele lui de suflet și sfaturile sale înțelepte mă vor îndrepta către succes și vor elimina toate obstacolele.

Am început să fim din ce în ce mai preocupați de logo-ul Pivniței Takács, de pregătirea etichetelor și strategia de marketing. În același timp, ne trimiteam vinurile la numeroase competiții, iar eu îl însoțeam pe nenea Gyuri la tot mai multe evenimente importante. Relația noastră se consolida tot mai puternic și nu doar datorită oenologiei, ci și datorită activităților zilnice pe care le făceam împreună. Ajunsesem în acel punct în care nenea Gyuri mă prezenta la tot mai multe evenimente ca pe „nepotul meu oenolog, Attila Takács, oenologul Cramei Takács”.

De multe ori ardeam de nerăbdare să pot merge la Aiud, să mă văd cu nenea Gyuri și să-i ascult cuvintele de duh, care îți dau atâta știință și te îndeamnă să îți exersezi și să îți demonstrezi priceperea. Deja era vorba de mult mai mult decât un hobby. Munca făcută cu pricepere și sârguință, instrumentele dezvoltate de noi – toate acestea și-au arătat eficiența, pentru că vinurile noastre câștigau premii după premii la concursurile de vin sau în cadrul diferitelor evenimente.

Au început apoi să vină și invitațiile la evenimente cu vinuri, la întâlniri, tot mai multă lume venea la prezentările noastre și în magazinul nostru, care și-a deschis ușile pentru prieteni, precum și pentru iubitorii și amatorii de vinuri din 2013.

În 2014 am avut cel mai mare succes de până acum. Am câștigat premiile acordate de Academia Ungară de Vinuri, am câștigat la concursul Podgoriilor Ardealului, precum și la numeroase alte concursuri de vinuri din țară și din străinătate. Munca noastră din acel an a fost recunoscută prin cinci medalii de aur, patru de argint și tot atâtea de bronz.

Într-o zi când ne întorceam de la unul dintre aceste concursuri, nenea Gyuri, căruia îi plăcea mult să călătorească, să se vadă cu prietenii de suflet și să împărtășească cu ei toate provocările vieții, mi-a spus:

‒ Îți mulțumesc că mi-ai prelungit viața… cu cel puțin zece ani!

M-a impresionat extrem de mult această afirmație. Din păcate însă, la acel moment nu înțelegeam la ce se referă… Nu puteam ști că nu mai este mult și va sosi anul în care îl vom pierde pentru totdeauna pe nenea Gyuri. S-a stins din viață la 30 noiembrie 2015. După moartea sa, prepararea vinurilor neterminate a rămas complet în seama mea…

 Replantarea

A durat mai bine de cinci ani până am reușit să modelăm viile din Sâncrai și Ciumbrud. Am obținut fonduri Europene, prin APIA și am replantat pe o marte parte din proprietate – 14 hectare. Ne-am jucat cu o mulțime de soiuri: Traminer Aromat, Traminer Roz, Fetească Albă, Pinot Gri, Muscat, Riesling de Rin, Sauvignon, Riesling Italian, Chardonnay și trei soiuri de struguri roșii: Merlot, Cabernet Sauvignon și Shiraz. După patru ani am plantat și restul de opt hectare ale domeniului cu soiurile Furmint, Chardonnay, Fetească Neagră și Pinot Noir.

Crama noastră ar fi putut lua naștere mult mai devreme, dacă statul ne-ar fi înapoiat proprietatea din timp, conform legilor funciare. Dar suntem recunoscători pentru cât ne-a dat Bunul Dumnezeu și suntem atât de mândri că am putut reda viața uneia dintre cele mai frumoase podgorii de pe Dealurile Ardealului.

Reînnoirea și viitorul

 Prelucrarea și coacerea strugurilor, produși cu mare sârguință, multă grijă și atenție, necesită cele mai bune condiții. Tocmai de aceea, avem planuri noi pentru anul 2021. Vrem să reconstruim Crama și să modernizăm partea tehnologică. Urmează, așadar, o perioadă cu noi provocări și lucruri mărețe. Cele mai importante obiective pentru anul 2021 sunt dezvoltarea tehnologiei de prelucrare a strugurilor, introducerea, pentru prima dată, a tehnologiei de macerare la rece și cu reducție, construirea spațiului de depozitare și a zonei pentru presă, precum și modernizarea și funcționarea micului laborator. Dezvoltarea nu se oprește aici, desigur. Respectul pentru tradiții, pentru trecut este mereu prezent alături de spiritul nostru inovator, de dorința de a acumula cât mai multe cunoștințe.

Sunt peste zece ani de la înființarea cramei noastre și de atunci, aproape totul s-a schimbat. Lumea are un ritm tot mai rapid, dar frumusețea viei de la Sâncrai și Ciumbrud rămâne neschimbate.